Dezabonare și cereri de ștergere a datelor
Dezabonare cu un click
Fiecare email trimis conține în subsol un link de dezabonare specific abonatului. După folosire, persoana nu mai e inclusă în trimiterile ulterioare.
Cererea de ștergere a datelor
Există o pagină publică pentru cererea de ștergere conform GDPR. Ea funcționează pe baza identificatorului transmis prin linkul din subsolul emailului, nu ca formular generic.
Cine ajunge pe pagină fără acel link e îndrumat să scrie la adresa de contact pentru confidențialitate, iar cererea se procesează manual.
Ce configurezi tu
- Adresa fizică, în Setări, secțiunea de trimitere email: identificarea expeditorului, cerută de Legea 365/2002 privind comerțul electronic, art. 5 și 6
- Linkul politicii de confidențialitate, afișat în subsolul emailurilor
Ce adresă pui, dacă firma are sediul la domiciliu
Câmpul de adresă e pornit din start și ajunge la fiecare destinatar. La un SRL cu sediul social la domiciliul administratorului, completat din reflex înseamnă că adresa de acasă pleacă la toată lista, la fiecare campanie.
Ai adresă comercială sau căsuță poștală, o pui. Sediul e domiciliul, lași câmpul gol și oprești comutatorul Afișează adresa fizică din Branding. Rămâi identificabil prin politica de confidențialitate. Mai există un loc care poate conține adresa și nu ascultă de comutator: câmpul Semnătură email, care e text liber.
Întrebări frecvente
Cum se dezabonează un destinatar de la un newsletter?
Din linkul de dezabonare cu un click din subsolul oricărui email primit. Odată folosit, nu mai primește emailuri din partea ta.
Cum cere un destinatar ștergerea datelor sale?
Din linkul dedicat din subsolul emailului. Linkul include automat identificatorul contului, ca cererea să fie procesată pe lista corectă.
Articole din aceeași categorie
- Consimțământul GDPR pe formularele de abonare
Formularele găzduite se încorporează cu un iframe pe site-ul clientului; comutatorul Consimțământ GDPR adaugă o casetă de bifat obligatorie înainte de trimitere.